Tutorial Android (1) – Instrumente necesare si configurare mediu de lucru

Android este o platforma open source pentru dezvoltarea si rularea de aplicatii mobile, dezvoltata de Google si Open Handset Alliance. Initial creata pentru telefoane mobile, Android a devenit o platforma majora de aplicatii pentru o gama larga de dispozitive mobile.

Scopul acestui post este de a descrie pasii necesari configurarii mediului de dezvoltare astfel incat sa permita unui programator sa inceapa sa invete si sa dezvolte aplicatii mobile pentru Android.


Alte subiecte care fac parte din acest tutorial Android sunt accesibile prin intermediul articolului Tutorial Android – Descriere si cuprins.
Deoarece este o platforma foarte eficienta si atractiva pentru multi dezvoltatori:

  • platforma open source bazate pe Linux;
  • portabila pe o gama larga de platforme mobile;
  • optimizata pentru dispozitive cu consum mic de energie si cu memorie virtuala mica;
  • suporta aplicatii Java rulate de o masina virtuala Dalvik;
  • are suport multimedia pentru grafica vectoriala 2D, OpenGL, MP3, AAC si AVC;
  • nivel crescut al securitatii la nivelul aplicatiilor;
  • arhitectura pentru aplicatii bazata pe componente ;
  • solutii de stocare a datelor bazate pe SQLite;

Android a devenit una dintre platformele mobile importante, alaturi de Windows Mobile, Symbian, iPhone si J2ME (Java Mobile Edition).

Pentru a invata si de a dezvolta aplicatii Android aveti nevoie de (solutia prezentata este pentru o platforma de lucru Windows):

  1. Descarca si instaleaza Java Development Kit (JDK), cel mai recent fiind versiunea 7, insa orice versiune incepand cu JDK 6.0 este recomandata. Puteti descarca JDK-ul de pe java.oracle.com. NU instalati doar JRE-ul (Java Runtime Environment), deoarece Eclipse si SDK-ul Android au nevoie de instrumente de dezvoltare incluse in JDK (Java Development Kit). Chiar daca aveti un sistem pe 64 de biti este recomandat sa instalati versiunea pe 32 de biti, deoarece exista inca unele probleme de compatibilitate in ceea ce priveste JDK-ul, Eclipse IDE si Android SDK.
  2. Instalati Eclipse IDE. Utilizarea unui mediu de dezvoltare vizual de tip IDE nu este necesara, dar este recomandata, deoarece va salva o multime de timp si va permite sa va concentrati asupra solutiei, si mai putin asupra modului in care se face compilarea, generarea solutiei si executia ei. Eclipse este disponibil la adresa http://www.eclipse.org/ si ar trebui sa descarcati Eclipse pentru dezvoltatori Java sau versiunea Classic Eclipse. La fel ca si in cazul JDK-ului, instalati versiunea pe 32 de biti.
  3. Descarcati si instalati Android SDK Starter Package. Sunt doua distributii pentru pachetul Starter, ambele disponibile la developer.android.com /SDK/index.html. Daca aveti Windows si ati ales distributia cu installer (si nu arhiva), care este versiunea recomandata, puteti obtine o eroare pe Windows 7 deoarece programul de instalare nu detecteaza JDK-ul Java. Solutia (in unele cazuri) este de selecta butonul Back si dupa care Next pentru a reveni la faza de detectie a JDK-ului. Instalati SDK-ul Android intr-o locatie fixa, cum ar fi C:\Android.
  4. Utilizand Android SDK Manager (instalat la pasul anterior) descarcati Android SDK Components, care includ diferite instrumente de dezvoltare, documentatia, platforme Android, librarii externe, driver-ul USB pentru Windows si exemple de aplicatii. Cand SDK Manager-ul porneste, va verifica automat resursele disponibile de descarcat si update-uri pentru cele existente. Gestiunea componentelor de descarcat se face selectand categoria Available packages in fereastra Android SDK Manager-ului.
Utilizand Android SDK Manager pentru a descarca Android SDK Components
Utilizand Android SDK Manager pentru a descarca Android SDK Components
Utilizand Android SDK Manager pentru a descarca Android SDK Components
Utilizand Android SDK Manager pentru a descarca Android SDK Components

5. Instalati ADT (Android Development Toolkit) Pluginpentru Eclipse:

  • in meniul aplcatiei Eclipse, selectati Help > Install New Software…;
  • faceti clic pe butonul Add, aflat in coltul din dreapta-sus;
Instalare ADT (Android Development Toolkit) Plugin pentru Eclipse
Instalare ADT (Android Development Toolkit) Plugin pentru Eclipse

6. In formularul Add Repository, introduceti „Android ADT Plugin „(sau ce nume doriti) pentru Name si urmatoarea adresa URL pentru Location:

https://dl-ssl.google.com/android/eclipse/
  • clic pe OK; daca aveti probleme la descarcarea plugin-ul, incercati sa utilizati protocolul „http” in adresa URL, in loc de „https„;
  • in fereastra de dialog Available Software, selectati checkbox-ul de langa Developer Tools si faceti clic pe Next;
Instalare ADT (Android Development Toolkit) Plugin pentru Eclipse
Instalare ADT (Android Development Toolkit) Plugin pentru Eclipse

7. In urmatoarea fereastra (detalii instalare si revizuire componente selectate) faceti clic pe Next;

8. Cititi si sa acceptati acordurile de licenta (bifati radio button-ul respectiv) si faceti clic pe Finish;

9. Reporniti Eclipse.

10. Configurati plugin-ul ADT pentru Eclipse.

  • in meniul din Eclipse selectati Window > Preferences… pentru a deschide panoul Preferences;
Configurare Eclipse ADT plugin
Configurare Eclipse ADT plugin

11. In fereastra Preferences selectati categoria Android in panoul din stanga;

12. In panoul principal, clic pe Browse… si localizati directorul in care a fost instalat Android SDK-ul (in acest tutorial, SDK-ul Android a fost instalat la pasul 3 in C:\Android).

13. Faceti clic pe Apply si apoi OK.

14. Testati SDK-ul Android si platforma Android pornind un emulator de dispozitiv mobil. Pentru a face acest lucru trebuie sa definiti un Android Virtual Device (AVD) folosind SDK-ul Android si Managerul AVD:

  • deschideti Android SDK and AVD Manager direct din Windows cu Start > Programs > Android SDK Tools sau din Eclipse, utilizand optiunea Window > Android SDK and AVD Manager din meniu;
  • in panoul din stanga, selectati categoria Virtual devices;
  • in panoul principal faceti clic pe butonul New…;
Definire emulator Android - Android Virtual Device (AVD)
Definire emulator Android – Android Virtual Device (AVD)

15. In fereastra Create new Android Virtual Device setati numele emulatorului (A), platforma Android utilizata (B), dimensiunea cardului de memorie (C), imaginea emulatorului (D) si alte setari hardware (E);

16. Selectati dispozitivul virtual nou creat si lansati emulatorul folosind butonul Start…;

Android Virtual Device
Android Virtual Device

Alte resurse utile pot fi gasite pe portalul platformei Android: http://developer.android.com.
Alte subiecte care fac parte din acest tutorial Android sunt accesibile prin intermediul articolului Tutorial Android – Descriere si cuprins.

 Daca ai probleme cu exemplele sau crezi ca nu ai inteles elementele descrise, pune o intrebare in zona de comentarii si iti vom raspunde imediat. De asemenea, orice sugestie sau obervatie care duce la imbunatatirea materialului este bine venita.

Daca ti-a placut sau ti-a fost util acest tutorial atunci spune-le si altora despre el sau arunca-ti o privire pe reclamele din aceasta pagina. Referirea acestui material este cel mai bun mod de a aprecia autorul.