Bara de stare, descrisă în figura 1, este utilizată pentru a indica utilizatorului activarea anumitor funcţii ale tastaturii sau pentru a afişa informaţii temporare cu privire la prelucrarea datelor.

Figura 1. Bara de stare a aplicaţiei Excel.
Zona taste speciale indică starea curentă a unor taste speciale de pe tastatură care definesc moduri particulare de lucru:
- inserare caractere cu majuscule – Caps Lock;
- utilizarea grupului de nouă taste din dreapta pentru a insera cifre sau pentru a naviga în cadrul documentului – Num Lock;
- activarea modului suprascriere – Insert;
- utilizarea sagetilor pentru a naviga printre celulele din foaia de lucru sau pentru a muta porţiunea vizibilă din cadrul foii de lucru fără a selecta celule – Scroll Lock;
- utilizarea sagetilor pentru a naviga până la prima celulă cu date sau până la ultima celulă din linie, respectiv coloană – End.
Zona informaţii prezintă prelucrări sumare a datelor din celule selectate. Astfel, utilizatorul obţine prin simpla selectare a unui grupe de celule: valoarea medie, valoarea maximă sau minimă, suma valorilor numerice, numărul de celule valide sau numărul de celule ce conţin valori numerice. Selectarea tipului de informaţie afişată în această zonă se realizează executând click dreapta asupra barei de stare.
Figura 8 descrie bara de stare în care este indicată activarea tastelor Caps Lock, Num Lock. De asemenea, este afişată suma valorilor celulelor selectate.
Zona indicaţii oferă indicii de utilizare a diferitelor instrumente. De exemplu, la selectarea unor celule şi utilizarea butonului copy din bara de instrumente, în această zonă se afişează mesajul „Select destination and press ENTER or choose Paste”.